più che voci sono proprio usciti diversi articoli sulla stampa rumena
Mai multe firme cer insolvenţa Blue Air
Mai mulţi furnizori şi creditori cer insolvenţa companiei aeriene low-cost Blue Air pentru neplata unor datorii, potrivit datelor publicate pe site-ul oficial al Tribunalului Bucureşti.
Printre firmele reclamante se numără compania de leasing operaţional AWAS, de unde operatorul a închiriat o aeronavă, KG Aircraft Rotables, firma care se ocupă de furnizarea şi reparaţia componentelor rotative ale avioanelor, sau banca americană Wells Fargo Bank.
Contactaţi de „Adevărul", oficialii Blue Air au declarat că în peste 99% dintre cazuri s-a ajuns deja la o înţelegere cu firmele care au depus plângeri.
„Spre exemplu, vineri, în urma întâlnirii cu AWAS s-a decis la renunţarea acţiunii în justiţie în urma unor negocieri. La fel se va proceda şi cu restul furnizorilor, în cel mai scurt timp, astfel încât toate dificultăţile să se soluţioneze într-o manieră cât mai avantajoasă pentru toţi cei implicaţi. La Tribunalul Bucureşti, orice proces programat va fi afişat şi după momentul soluţionării conflictului, chiar dacă procesul nu a avut loc, cum este cazul procesului programat cu AWAS, care nu va avea loc", au declarat, pentru „Adevărul", oficialii Blue Air.
Totodată, reprezentanţii operatorului susţin că întreaga industrie aeriană este afectată de criza financiară, dar şi de norul de cenuşă provocat de vulcanul din Islanda. „Întreaga lume a aviaţiei se confruntă cu un blocaj financiar, generat de o dublă provocare. Mai întâi, nu este un secret faptul că economia mondială se află într-un blocaj financiar. De asemenea, erupţia vulcanică din Islanda a cauzat pierderi uriaşe pentru majoritatea operatorilor aerieni din lume. In urma discutiilor avute de ERAA(European Regions Airline Association) si ELFAA(European Low Fares Arline Association), asociatii din care face parte si Blue Air, impreuna cu comisarul responsabil cu transporturile din Comisia Europeana s-a decis ca fiecare companie aeriana sa trimita sesizari guvernelor proprii si catre Comisia Europeană", au punctat reprezentanţii Blue Air.
adevarul.ro
Blue Air, in zborul spre insolventa?
Compania low-cost Blue Air este implicata, potrivit Tribunalului Bucuresti, in mai multe procese pentru neplata datoriilor catre numerosi furnizori si creditori.
Un prim proces este cel cu compania de leasing operational, AWAS, de la care operatorul low-cost a imprumutat aeronave Boeing 737.
AWAS a dat in judecata linia cu tarife scazute pentru neplata ratelor de leasing, care se ridica, potrivit surselor din piata, la circa 200.000 euro pe luna.
In martie, si compania aeriana de linie Carpatair a cerut la Tribunalul Bucuresti insolventa companiei Blue Air, sustinand ca are o datorie neachitata din luna septembrie a anului trecut in valoare de 30.000 euro. Potrivit Blue Air, compania a platit datoria catre operatorul de linie.
De asemenea, linia aeriana este in proces cu KG Aircraft Rotables, firma care se ocupa de furnizarea si reparatia componentelor rotative ale aeronavelor, dar si cu banca Wells Fargo Bank, cu sediul central in San Francisco.
Conducerea Blue Air: Am ales sa platim datoriile la stat in detrimentul furnizorilor
Potrivit reprezentantilor Blue Air, motivele pentru care compania a intarziat platile catre furnizori si creditori sunt situatia economica precara, eruptia vulcanica din Islanda, dar si achitarea datoriilor fata de stat.
“Intreaga lume a aviatiei se confrunta cu un blocaj financiar, generat de o dubla provocare. Mai intai, faptul ca economia mondiala se afla intr-un blocaj financiar. De asemenea, eruptia vulcanica din Islanda a cauzat pierderi uriase pentru majoritatea operatorilor aerieni din lume. In urma discutiilor avute de ERAA (European Regions Airline Association) si ELFAA (European Low Fares Arline Association), asociatii din care face parte si Blue Air, impreuna cu comisarul responsabil cu transporturile din Comisia Europeana s-a decis ca fiecare companie aeriana sa trimita sesizari guvernelor proprii si catre Comisia Europeana”, declara, pentru Wall-Stret, conducerea Blue Air.
Oficialii companiei sustin ca Blue Air nu are in prezent nicio datorie la bugetul de stat. ”Suntem constienti de situatia dificila in care se afla bugetul de stat, precum si importanta companiei Blue Air pentru economia Romaniei, motiv pentru care am ales sa consideram plata datoriilor catre stat ca prioritate absoluta. Aceasta a insemnat din pacate o intarziere a platilor catre furnizori, pe care o gestionam cat mai rapid cu putinta. Mentionam ca in prezent bilantul datoriilor la ANAF este zero”, adauga coducerea Blue Air.
In discutii cu furnizorii pentru renuntarea la procese
Desi nu au vrut sa dezvaluie valoarea totala a datoriilor pe care le au fata de creditori, reprezentantii companiei low-cost au declarat ca sunt in discutii cu acestia pentru a solutiona, pe cale amiabila, problema debitelor. “Vineri (n.red. 29 mai 2010), in in urma intalnirii cu AWAS, s-a decis la renuntarea actiunii in justitie in urma unor negocieri. La fel se va proceda si cu restul furnizorilor, in cel mai scurt timp, astfel incat toate dificultatile sa se solutioneze intr-o maniera cat mai avantajoasa pentru toti cei implicati”, mai explica reprezentantii companiei.
Compania aeriana low-cost Blue Air a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 140-150 milioane euro, in crestere cu 20% fata de anul 2008, dar sub estimarile initiale de 170 milioane euro.
Linia aeriana a transportat anul trecut 1,7 milioane pasageri, cu un grad mediu de ocupare a aeronavelor de 75%.
wall-street.ro
CIAO
_goa